Încă nu știi

 

 

Îți târăști bocancii  tociți prin fața mea și probabil nicio clipă nu-ți trece prin cap să faci stânga-mprejur, măcar bănuind că acel ceva care-ți dă impresia că-ți auzi numele în ecouri, pas cu pas, e de fapt șoapta mea, pe care ezit să o rostesc. Încă nu ai citit povestea, ce se tot scrie de ceva timp, despre sufletele astea două însetate de iubire. Își  va desena în curând scenariul prin fața ochilor noștri. Eu o știu deja ca pe alfabet, și mi-o repet literă cu literă înainte de culcare, cu o ciudată intonație mută.

Dar tu nu știi. Ești în lumea ta, și virezi ciudat la întâlnirea universurilor străine.  Cu privirea fixă, treci ca un laser prin oamenii din fața ta. Ți-ai pictat atât de realist pe față un zâmbet scurt, pe care nu-l mai ștergi de ceva vreme, și pare să completeze anume chipul uitat în continua lui stare de meditație. Cred că cea mai puternică arma a ta e tăcerea. În mintea mea, până și în voce ai o tentă de liniște. Dar nu știi că eu am învățat să cânt pe tăceri, că le știu fiecare vibrație în clape, fiecare notă, cele mai grele partituri. Ți-aș cânta tăcerea în corzile iubirii. Vezi ce poetic sună?

Privește-ți mersul sacadat, în ritmul lui neîntrerupt, ai o simetrie stranie a mișcărilor cu sentimentele. Deși sunt aproape sigură că sunt sentimentele mele. Dar tu nu știi de ele.  Te privesc de undeva din zona în care ochii tăi refuză să vadă. Și încep să calc în urma pașilor tăi.

Sunt atâtea lucruri pe care nu le știi . Mă holbez plin de compasiune la lipsa asta de cunoștință , ca la un copil care crede că întreg universul se învârte în jurul terenului de fotbal. Râzi, și nu știi. Alergi, și nu știi. Gândești la tot ce-a fost și va fi, dar nu știi. Rar, mă privești întâmplător și apoi ochii își reiau direcția spre nicăieri. Te văd contemplând la țigara dintre degete, când stai pe marginea geamului, și pe chip mi se încrețește un zâmbet cot la cot cu fumul pe care-l sufli în răstimpuri. E ciudat să știi tot ce va fi, fiecare cuvânt, fiecare accident, fiecare tresăltare de inimă, mai ales când te văd așa degajat, ținându-ți grinzile propriei lumi, sub cutremurul care, fără să-ți dai seama, a început încet încet. E ironic de ciudat. Dacă măcar prin gând ți-o fi trecut, subtil, așa în stil de deja-vu, e o speranță. Dar asta e ceea ce nu știu eu, și niciodată nu voi știi. Ce e dincolo de ochii negri, nepătrunși.

Râzi. Ți-ai întâlnit prietenii pe drum, au luat bere la reducere și era să dea o mașină peste Radu. Râzi, învârtind între degete firul uneia din căștile care zbârnâie pe Vama Veche. Eu scriu poezii, calculând cu ochii închiși ce litere îți pot traduce râsul.

Nu știi nici măcar că scriu, și că de azi tu nu vei muri niciodată. De-ai ști câte nu știi…

Iar tu, cel care citești asta și îți imaginezi zâmbetul trist de după versurile din foaia aia,poate că nici tu nu știi, și poate nu vei ști vreodată, că undeva, într-un caiet dintr-un sertar uitat, ești deja nemuritor.

Anunțuri

6 comments on “Încă nu știi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s