Când iubești, uiți că ai doar o inimă

Încercam să-mi zidesc inima la loc. Ultima viitură lăsă haotic în urma ei doar moloz rece, mizer, iar eu îmi priveam agoniseala de o viață strivită sub uragan. Ce s-a întâmplat ? Doar întrebări fără rost îmi mai șiroiau prin minte, înainte și înapoi, născute din van și predestinate vanității. Respirația îmi căpătase un ritm mocnit, repezit…încotro ? Ai simțit vreodată toropeala glaciară din momentele alea în care destinul se încolăcește în așa hal încât focul în care te lauzi că bagi mâna și te crezi Prometeu, te mistuie cu totul ?

Puteam să jur că baraca mea din paie și scoici nu se va dărâma. Atât de sigură încât am distrus-o eu însămi și am clădit-o de la temelii, din cărămizi și țiglă. I-am tencuit toate cele patru camere și i-am dat doar sângelui cheie, să-mi plătească tributul. Tu ai insistat să locuiești înăuntru. Îmi goneai  prin vene dimineața, mă încălzeai în miez de noapte, și ziua întreagă băteai în ritm cu inima. Cât să fi durat nu știu, poate doar cât fâșia de infinit dintre două bătăi, sau poate o veșinicie întreagă,  să fi fost o vară, o noapte…n-am habar .

Dar dintr-o dată, pulsul îmi scăzu. Îți simțeam genunchii apăsând în atrii, și deslușeam un geamăt vag luând-o la fugă prin artere. Am alergat speriată căutând cheia, și te-am scos afară, dar privirea drăgăstoasă care mă aștepta de obicei, se pierdea ușor ușor, tranformându-se într-o holbare disperată . Te-am întins pe genunchii mei. Ai zis că te sufocai, că era imposibil de respirat acolo. Te asfixiau pereții, care se strângeau gata gata să te facă una cu ei. Erai așa de agitat, mai nervos ca niciodată. Mi-am încleștat dinții, și ascultam. Ai făcut-o intenționat, știu asta ! Inima ta mă sugruma,m-ar fi înecat în tot sângele care-ți inundă trupul dac-ar fi putut. Cică să fiu una cu tine…prostii !  În ochii îți citeam un ciudat amalgam de uimire, ură și spaimă. Nu puteam ține pasul cu tine, mă pierdeam în idei. Chiar ai fi crezut că te-aș fi putut ucide ? Cu inima ?Cu dragostea ? Mi-ai aruncat o ocheadă înghețată și apoi te-ai întors, și te-ai dus. Ai plecat.  Cum loveau pașii tăi pământul, așa se cutremura inima. Ușa căzu. Mă clătinam și eu, când mi-au cedat brusc genunchii . Zgomot, zgomot, inima nu-mi era obișnuită cu zgomot! Cărămizile tremurau solidar, până s-au prăbușit lamentabil.

Când pașii tăi se pierdură în orizont, în fața mea rămase un maldăr apocaliptic de praf și ciment. Ce naiba s-a întâmplat ?  Mă holbam la ruina neverosimilă, preferând să mă fac una cu ea. Ar trebui să-l folosesc mai rar pe niciodată .Și ar trebui să încep să cred în imposibil. Ruina aia era o parte din mine. Distrusă, călcată în picioare, și goală pentru cine știe cât timp. Șocată, am fugit.

Acum încerc să-mi zidesc inima la loc. Mă bătea gândul să o las de izbeliște, dar e singurul meu refugiu. Adun cărămidă după cărămidă și schițez pe o tăbliță o fortăreață. Trebuie să am grijă de chei. Și mai trebuie să zidesc un turn de unde să pot privi lumea de dincolo. Dar mai ales, trebuie să mă grăbesc, e al naibii de greu să trăiești fără inimă.

Însă deocamdată doar oftez. Și îmi forțez genunchii să se aplece după resturi, cu speranța să nu îngheț pe străzi iarna care vine.  

Anunțuri

3 comments on “Când iubești, uiți că ai doar o inimă

  1. Câta profunzime! Fraze scrise cu sufletul,ce au ca sursa,o inima îndragostita.
    „Daca nu zideste Domnul o casa,degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate,degeaba vegheaza cel ce o pazeste.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s