Pasiunea înainte de toate #Blogmeet

Era abia 09:30 când mizcrobuzul acceleră, lăsându-mă în spate,  în rondul rutier. În intersecția aia nu e bine să aștepți de una singură…Așa că am făcut un mic slalom printre mașini, stricând ziua câtorva șoferi cu centura de siguranță prea strânsă și am intrat să hoinăresc pe-acolo. Blogărimea nu se adunase încă. Gardianul mă fixă, și-mi repetă cu privirea de aoleu, alt rătăcit : ,,ze-ce fix!”.  Yes, sir, yes!

E a doua oară când vin la Blogmeet. Data trecută eram de-a dreptul parașutată din spațiu, cine naiba sunteți voi, ce vreți de la viața mea,ce caut eu aici?? Astăzi în schimb, știam cu ce se mănâncă,  fiind deja inițiată emoțional și cu trucurile lui Sebastian, și cu glumele lui Dragoș, și cu energia nebună a lui Vali. Eram chiar entuziasmată pot spune, toată luna mi-am încâlcit, descâlcit și iar încâlcit planurile, dar iată-mă într-un final.

09:58…09:59… Fără să-mi dau seama, mă holbez la un tip care trecea prin fața mea, parcă e, parcă nu e…Cu riscul să-l confund, salut. Bogdan părea la fel de pierdut ca mine, dar ne-am stabilizat puțin când ne-am ciocnit cu Andrada și magicianul undercover.  Și-acum care-ncotro? Sună-l, măi, sună-l! Hai că nu-l stresezi…Eu zic să facem meet-ul aici.Da, și mie îmi plac pisicile!

Și dă-i și-ntoarce-te, și dă-i și învârte-te și dă-i și urcă, și Doamne ajută, uite-i! Sigla de la Grillandia- douăș’ de metri-nainte. Ceilalți fuseseră mai matinali probabil. Ne-a întâmpinat John cu zâmbetul și energia de hai să schimbăm lumea.

Sigur, doar nu m-am trezit degeaba cu soarele odată!  Revederi, saluturi, reclamă la colgate alea alea,  a, te știu de undeva, pe tine nu te-am văzut niciodată, câți ani ai, pictezi, hai nu mai spune!  Și uite-așa și așa și așa, au trecut 3 ore . Fiecare blogger avea ceva de spus.  A mai aterizat câte unul pe parcurs până când din cauza boxelor care zbârnâiau continuu undeva în partea cealaltă a mall-ului, nu ne mai auzeam dintr-un capăt într-altul al mesei.

Mă gândeam ce amalgam de oameni diferiți ne-am strâns, cum necum, la aceeași masă.  Vorba lui Dragoș, fiecare persoană de pe pâmântul ăsta ar trebui să aibă un blog. Fiindcă fiecare are o poveste de spus, care merită să fie auzită. Mi-am ciulit urechile, eram a naibii de curioasă să aflu cât mai multe povești. Să nu plec acasă cu mâna goală, vorba aia…Și nu am făcut-o. Din floare-n floare, din blog în blog, am învățat câte puțin de la și despre fiecare scriitor de weekend prezent.

Am amuțit când Sebastian Ștefan, cu pachetul de cărți la purtător, ca întotdeauna, a pocnit din degete și a inventat teleportarea.  Când uimirea se luă de mână cu șocul și mi se lipiseră pe față, el râse. Se poate. Are doar 16 ani și dovedește că se poate. Dar doar prin muncă și pasiunea. Și merită, nu încape îndoială. Iar el e conștient de asta.

Același lucru mi l-a insuflat și Mazy. Când ne-a povestit despre cine e, cum și de ce, cine s-ar fi uitat fugar la mine m-ar fi găsit într-o lungă contemplare. Este avocată de profesie. Și bloggeriță part-time. Deocamdată. După ani de muncă practicată zilnic într-un domeniu paralel vocațiilor ei, Mazy alege să-și ia viața în propriile mâini și să schimbe ceva. Gata cu jobul stresant și de toată corvoada, de acum pasiunea pe primul loc. Dar eu, eu ce tot am de gând să fac cu viața mea…? Eram destul de lamentată când venea vorba de viitor, gândeam că banii ar fi compensat faptul că hobby-ul meu, plătit prea greu, mi-ar rămâne doar pentru diminețile de duminică. Priveam în gol, ascultând-o cum ne spune că o viață în care nu faci ce-ți place e un calvar. Și nu mă îndoiesc că are dreptate.Mai ales că din plăcere s-a trezit cu găinile odată să ia trenul 60 de km până la blogmeet. Mi-a dat ceva de gândit și a demonstrat de asemenea, că niciodată nu e prea târziu.

La celălalt capăt al balanței însă, se așeză plin de zen Vlad Petre, profesionist în distracție. El trăiește din ce-i place, și se grăbește să-i ajute și pe ceilalți să se dezvolte prin noul lui  proiect. Plin de energie,  a pus punctul pe i de fiecare dată. Deși cărțile erau la Sebastian, el ne-a învățat să jucăm poker…în viață. Tu ai cele mai bune cărți! De fiecare dată, stii de ce? Pentru că persoana din fața ta nu știe ce ai tu în mână, înțelegi? Ține de tine dacă joci ca și cum ai fi pierdut deja sau dacă joci ca cel mai bun.

Cel mai bun…la asta se gândea, sunt sigură, și Maria. Ea nu are blog, dar știe mai multe ca mine despre ce înseamnă să ai unul. Foarte perfecționistă, ca o artistă, pune cap la cap fiecare detaliu și accentul pe de ce. Care ar fi scopul blogului? Bună întrebare, la care fiecare și-a răspuns altceva. Aștept foarte curioasă și răspunsul ei, cu tot  cu blog. Poate un blog de pictură, am înțeles că se pricepe. I-ar face poate concurență cu galeriile lui Vali , care profesionist ca și Vlad în distracție, dar mai ales în fotografie, ne-a ridicat moralul rând pe rând și a încercat, mai mult sau mai puțin, să ne explice cum funcționează aparatul gigantic de care nu se dezlipește nici-un-pic. El nu vrea un blog viral sau bani, nu are timp de asta. Face poze de dragul de-a face poze, că na…,,am și jobul, vreau să merg și cu bicicleta, vreau să mă uit la filme, vreau să mă relaxez, tre’ să merg la magazin, tre’ să fac curat, am rate de plătit…n-am timp zilnic și de blog, din păcate.” . Adelin, același lucru, scrie din ce în ce mai rar, iar motivele le știe el cel mai bine.

Dar John e de altă părere. Că nu strică. Poți face aia, poți să încerci și asta, nu îți ia mult timp, sau poate așa…Apoi ne-a vorbit despre cum să scrii un articol corect. Scrie pe blog din 2007, și a dat în vrute și nevrute.  Dacă tu scrii ceva și se înțelege cu totul altceva, cine e de vină? Emițătorul sau receptorul? Ăăăă. Exact! Emițătorul! Gândește ca și cititorul tău.  Discuția de pildă,  a pornit de la articolul viral a lui Bogdan Dinu, care în ciuda popularității, nu a fost înghițit ca atare. Și totuși, l-a transformat într-o persoană mult mai influentă, care prin ceea ce scrie, poate schimba.

Și Dragoș crede la fel. Și mai e de părere că dacă ai o idee, e musai să o pui în aplicare! Dacă te interesază un domeniu, du-te, drege, fii activ, implică-te, n-ai-cum-să-nu-reușești! Mai ales ăștia mai tineri. Încep să mă amuz și eu de glumele lui, deși el repetă după fiecare să nu te superi, așa vorbește gura fără mine . De la asta, Doamne ajută, s-a ajuns la faptul că vreo jumătate dintre bloggeri m-au trezit, spunându-mi că am doar două butoane: unul când râd și eman praf de stele și chestii… iar celălalt în care tac, și parcă devorez cu privirea. Așa spre exemplu, am realizat că am nevoie de ochelari. Când nu râd să-mi dezmorțesc fața, mi se încruntă, involuntar, sprâncenele ca să-mi focalizez privirea, și par un mic demon călcat pe coadă. Le-am zis doar că ușor, ușor se obișnuiesc, n-am să mănânc pe nimeni, și mi-am reluat chipul de îngeraș cu nimb și coarne.  Ca Andrada. Și ca pisicile-îngerași cu nimb și…gheare. Scriem pe aceeași temă, și prevăd niște colaborări frumoase. Ceilalți mi-au mărturisit că, așa cum eu nu pot citi sau înțelege unele articole de-ale lor, și ei au probleme cu lecturarea blogurilor de genul. Mi se pare normal. Iar amestecul heterogen de mentalități care se desfășoară ca astăzi, lună de lună, mă fascinează de-a dreptul. De pildă, Dragoș intră în polemici cu Anca. Ea, care îmi pare o romantică incurabilă, are un blog despre pasiune…la propriu. El, citez, e habarnist și nu știe despre ce scrie ea. Însă Anca rămâne de partea noastră, și de fiecare dată când un blogger se prezintă ca scriind despre sentimente și frumos, ea înclină cu aprobare din cap și zâmbește. Suntem în aceeași oală.

Doar Bogdan e undeva la mijloc, studentul la litere care nu scrie poezie. Apreciază, dar nu se bagă. În schimb, consideră că vârsta nu va fi niciodată un criteriu de judecată, mentalitatea nu ține cont de ea, deși mulți pică în plasă.

Și totuși, de departe, cel care a avut cel mai mare impact asupra blogosferei, nici-măcar-nu-are-blog. Și poate nici nu va avea, sau cine știe…! El e Alex,  chelner la Grillandia. Ne-a spus tare și răspicat ce și cum despre meniu și local, și apoi, cu foarte multă încredere și politețe, și-a afirmat dezamăgirea. Că, voi, bloggerii, scrieți și promovați prea puțin dansurile populare, de asta generația nouă le tratează ca pe ceva învechit și patetic. Îi sclipeau ochii. Cum i-a mărturisit mai apoi lui Mazy, el nu e cel de aici, ci se regăsește doar dansând, fiind membru al Doinei Prahovei.  Și tot respectul! Curajul prin care a vorbit despre pasiunea lui e ceva ce ar trebui să ne asumăm cu toții. Și la urma urmei, are perfectă dreptate! S-au pierdut tradițiile veritabile…

Și generalizând acest exemplu, mă gândesc, nu are el dreptate? Oare avem, ca bloggeri, puterea de a influența-ntr-atât de mult lumea, încât să schimbăm ceva? Eu cred că e o armă de care nici măcar nu suntem conștienți.

 

 

Anunțuri

6 comments on “Pasiunea înainte de toate #Blogmeet

  1. ca raspuns la intrebarea ta :Oare avem, ca bloggeri, puterea de a influența-ntr-atât de mult lumea, încât să schimbăm ceva? eu cred ca inainte de a „schimba lumea” trebuie sa lucram la noi…ca sa poti darui trebuie sa ai ce…”Fii schimbarea care vrei sa o vezi in lume”…ca bloger poti sa oferi valoare celor din jur sau „gunoaie”…depinde ce ai, ce ai acumulat…

    Apreciat de 1 persoană

    • Bine punctant, e un risc, sa influentezi in bine sau in rau, risc prezent de altfel in fiecare actiune a noastra, chit ca suntem bloggeri sau nu. Voiam sa subliniez aceasta idee, fiindca atata timp cat ne expunem public ideile, impactul poate fi mai mare… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s