Suflet migrator

În fiecare an,
la streașina sufletului
unde se nasc lacrimile înainte de a curge pe obraz,
își construiesc cuib niște păsări din sud,
mereu altele.
 
Și-n fiecare an,
când vine toamna
și încep aversele de lacrimi prin burlane,
puii învață forțat să zboare după cârd,
sperând să nimerească și ei sudul.
 
În fiecare an,
port în mine un cuib străin de păsări,
care atunci când frunzele cad
sau când oamenii pleacă
iar eu zâmbesc la gândul că la streașina sufletului meu
mereu va exista cineva,
ele încep să bată din aripi
și dispar.
 
Atunci îmi baricadez ruinele,
sperând la o altă primăvară.
 
Uneori, aș vrea să-mi învăț sufletul să zboare.
El s-ar întoarce mereu dinspre nord.
Dar n-aș suporta să știu că-mi fac zadarnic
cuib la streașina unui suflet,
când oricum va veni toamna.
 
Și mai ales, știu că mereu va exista unul
la care voi vrea să mă întorc an de an,
dar care-mi va spune într-o zi
când am să-mi caut ruinele prin el:
,,Zboară înapoi în nord,
la streașina mea altcineva și-a construit cuibul.”
Anunțuri

9 comments on “Suflet migrator

  1. Suntem pasari migratoare într-un zbor neostoit
    Facem cuiburi efemere construite din pamânt
    Cuiburi ce sunt ruinate în marea desertaciune
    De înghet,de ploi si soare,de furtuni si uscaciune…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s