Nuditate | A.M.

,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…”

 

Ne e atât de frig uneori. În momentele în care suntem goi pe dinăuntru și nicio rază de soare nu ne-ar încălzi. Atunci când tot ce-ți dorești mai mult e să te ascunzi, când visezi la un mitic iepure alb care să-ți deschidă porțile propriilor vise, când ți-e frig de tot și toate și-ți încleștezi nevrotic ochii, crede-mă, atunci e încă vară. Ești o fetiță cu chibrituri, dârdâind aidoma prin cotloanele realității, renunțând chiar la căldura deșartă a vreunei speranțe infime.

Dar nuditatea, cea mai cruntă maladie a omenirii, nu atunci apare. Oh, nu, e doar începutul. Căci vine un moment în care toate chibriturile devin scrum, și atât de ostilă le e imaginea. Îți interzice să te minți singur. E toamnă…și nu avem cu ce ne acoperi. În orașul fără umbre, parcă simțim demonii cum ne sorb viața strop cu strop, curgându-ne veninul lent prin ochi. Că tot nu mai plânsesem de mult. Din inimă a rămas un buncăr, ca oricare altă ruină a lumii. ,,O fi rămas încuiată pe dinăuntru?” îmi șoptește rațiunea tocită, negându-și sieși răspunsul.

Poate că cel mai rău lucru e că nu mai dârdâi. Nici frig de frigul ăsta antarctic nu-ți mai e. Nici cald. Ai încercat vreodată să faci pe mortul? Să te gândești că vei dormi iernile sub zăpezi fără să simți vreun țurțure topindu-se cinic și chinuitor pe fruntea ta, departe de gura însetată, ori că atât de aproape fiind de Hades, flăcările lui înalte nu te-or încălzi măcar.

Ești gol și nu-ți e frig. Și doare atât de mult că nu-ți e frig! Anesteziat…anesteziat e cuvântul. Cum încerci să mimezi senzații, exlatări, fercire…mimezi suferința și furia, imiți totul, și ești atât de comic, căci nimeni nu te-a învățat să minți.

Nu știi încă nimic, viața e un termen vag. Te-am răscolit, iar în sufletul tău nu zac decât vrafuri de cărți care sorb esența vieții în paginile lor când tu uiți să trăiești. Uiți să iubești. Dar încerci din auzite să mimezi iubirea. Și pierzi. Poate-i mai bine așa, oricum îți era doar o corvoadă. Ți-a intrat în reflex un zâmbet fals.

Ai vrea uneori să simți ceva, c-ai auzit că-n sentiment zace viața, și viața e Dumnezeu, și-ai auzit că Dumnezeu e bun, și cică se vrea binele, dar răul, ce-o mai fi și ăla, stăpânește și și și…și-ai auzit multe. Și-ajungi să nu mai știi ce vrei, până când nu mai vrei nimic. Până când nu mai ai nimic…până când nu mai ești nimic.Doar respirația te mai dă de gol. Și te târăști prin viață căutând ceva ce crezi că-ți dorești, când de fapt tu nu-ți mai dorești nimic…dar cică trebuie să-ți dorești ceva. Trebuie, au spus! Dar tu nu găsești.

Te dor obrajii de la grimasa zâmbetului, te doare mâna de la prea multe mângâieri reci, ochii de la așa zisele priviri sincere și buzele de la toate acele ,,da”-uri negândite și întrebări seci de rutină pe care nu le-ai pune niciodată lucid. Te dor buzele de mințit și de săruturi moarte în care crezi că vei găsi iubirea. Ți-a amorțit gâtul din exces de aprobări oarbe și coatele din prea mult târât forțat prin propriile tranșee. Și cu toate astea, cerșești suferința, gândindu-te cum ar fi să doară cu adevărat, căci nici măcar iadul ăsta nu-l mai poți simți.

Și când nu mai vrei nimc, când nu mai ai nimic, când nu mai ești nimic și te ajunge oboseala de a fi, se întâmplă o minune ce-ți face miocardul să urle de extaz: suferi. Și ultimele ruine se dărâmă. Prima senzație după o comă vie, merită să-i savurezi aroma. Urli, îți rupi corzile vocale și-ți întinzi sufletul, ți-l tragi afară din tine și închizi ochii: strigi. Îi strigi cerului pe care nu l-ai mai privit, apei în care te oglindești și nu te recunoști și vântului care a refuzat să te ia cu el spre nesfârșit. Îți strigi ție însuți cât de orb ai fost și te-ai lăsat dezgolit până la inimă.

Și cumva te acoperi. Nuditatea ta dispare. Iar din coconul acela al durerii se va naște ori pacea, pacea sihastră despre care se spune că ar fi un mit, fericirea în forma sa primordială, ori ura, o ură distructivă născută odată cu pacea în celălalt colț de Univers. Așa că, ai grijă cum măsluiești zarurile!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s