Everest | A.M.

Poate că bețele de treking mi se sfărâmaseră în bolovani,
iar piciorul mi-l frânsese o stâncă,
dar aerul de munte parcă-mi lipsea de ani
si plămânii nu m-i-necase încă!
Așa că am continuat să urc.
Poate că frânghia mi se subția lent
și-mi zgâria obrajii vântul,
dar priveam vulturii zburand contendent ,
sub picioarele mele, și cumva, pământul
mă renega, și mă-mpingea spre culmi.
Fulgerele erau mai fatale acolo,
de parca norii se-mpungeau de nebuni,
iar strigătele zeilor care ripostau
părea că se-ntind pe nouă lumi,
dar, ah, voiam atât de mult să știu ce-i dincolo de munte
cum arată tărâmul de peste nori!
Așa că mi-am șters sudoarea de pe frunte
căci cine aș fi de-ar fi ca să-l cobor.

Acum, sunt aici,
La ușă de zei
Și ceru-n scântei
Îmi spun că-s de-ai mei
Ce aripi de zmei,
Ce foc făr temei
Și ce pași tot mai grei
M-au împins către ei.
Îmi clătesc, cutezător,
ochii în lacrimile demonilor.
Să-i strig Orizontului, neobosit,
Îmi iau zâmbetul egoist cuvenit:
Azi, granița dintre cer și pământ
Eu sunt!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s