Poem | A.M.

Cu nebunia asta cea fără de hotar
N-aș fi crezut că pot vreodată a iubi
Când tot ceea ce sunt e în zadar
Și tu îmi pari motivul spre a fi.
 
Că orișice cuvânt o cheie mi-e în suflet
Spre morți și spre renașteri, poate că-n veci n-ai ști
Când ba îmi ești oglinda, când ba m-ai vrea un altul
Îmi tot redefinesc menirea de-a trăi.
 
Mă cuibăresc în visuri din colț umbrit de suflet
Și-n vuietul acesta dintre un da și un nu
Doar timpul mai e cel ce-are să-și spună rostul,
Căci eu parcă nu-s eu, iar tu nu îmi ești tu.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s