Azi am să-ți scriu | A.M.

Azi am să-ți scriu, mi-am zis de dimineață,

Când am ucis a mia insomnie

Și m-am trezit cu-o foaie albă-n față,

Ezitând prin falsa-mi frenezie.

Epistole ți-aș scrie,de-aș forma

Un nou și-apocaliptic testament

Reeditând noblețea și aroma

Iubirii pure,amorului perfect!

Ar undula creionul cu ardoare

Ca oda unui Beethoven nemort,

Ce vindecat de-a clapelor paloare

Ar debuta pe scenă,fiindu-și antidot.

În slove ample,infinite

Mi-aș vărsa sufletul incert

Spre pomenirea viselor știrbite

Pe care mi le-am re-nviat recent.

Azi am să-ți scriu, mi-am zis-o și ieri noapte,

Când așteptam în răsfirare zorii,

Cuvinte fără sens, promisiuni deșarte

Mi le numesc armonizând fiorii.

Probabil îndeajuns ți-ar fi

Un rând măcar să îți aștern în foaie,

Dar ți-ar părea o joacă de copii,

Comprese pe cicatrizate rane.

Scrisorile mi-s arte grele

Și vane prin a lor emfază,

Când știu că tu n-ai să-mi răspunzi la ele,

Ci le-ai păstra în vreun ungher prin casă.

Și totuși inima-mi tresaltă

De viciul liric autoconstruit,

Făcându-mă să vreau a-ți scrie-o frază,

Măcar că n-am curajul s-o trimit.

Azi îți voi scrie,dar ceva mă ține

Și mă constrânge înspre lamentare,

De asta te tot mint de ani de zile

Prin a mea fatală delăsare.

Dacă tablou-ți va părea fictiv,

Iar scrisul deformat nu mi-l vei înțelege?

Și dac-al meu limbaj subtil, conotativ

Suna-va a ecuații cu duble paranteze?

Azi am să-ți scriu,nu-mi pasă de efort,

Nici de dezbateri zadarnice mentale,

Mă voi gândi că scriu vreunui mort

Cu care-am înlesnit saluturi amicale.

Sau unui oarecare de pe drum,

Zărit în treacăt prin fereastra casei,

Jucând apoi întâmplător cu el

La mesele de biliard ale terasei.

Unui străin sau poate nimănui,

Și s-o trimit neiscălit la poștă,

Unde să moară spânzurată-n cui,

Citită peste ani,în starea ei anostă…

,,Azi am să-ți scriu!”…o spun a câta oară,

A câta oară plânge tocul, stins?

Și chiar de-aș face-o bunăoară,

Mi-ai reproșa oricum gestul tardiv.

Ca lumea-n umerii lui Atlas

Mă-mpovărează propria lume

Și mă-ngrădește cinic să mă las,

S-amân neputincios iarăși pe mâine…

Ca amorțită în post-mortum,

Dansează iele prin sicriu,

Păcat că nu mai viețuiește lutul

Și că azi n-am puterea să-ți mai scriu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s