Gânduri de pe o bordură | A.M.

În apusul roșiatic părea că doar singurătatea mea refuza să se ascundă odată cu razele după umbrele dealurilor violet. Numai singurătatea mea îl apasă să coboare, de mă lasă în răcoare și mai pustie ca înainte. Aerul miroase a asfaltul unor întâlniri dintr-un timp fără timp, iar greierii îmi cântă recviem falsei tinereți. Mă gândesc la fericirea celor de afară, din afara acestui univers restrâns, la ale cărui frontiere el se cațără pe ziduri. Eu stau pe o bordură rece și scriu. Oamenii toți sunt fericiți, gândesc eu, dar pământul tot e în ton cu tristețea mea. Sunt undeva în trecut, călcând iarba primului munte. Și aici, calculându-mi minus infinitul dragostei ce-mi curge spre inimă din vârful degetului întins spre luna care, mă gândeam, va răsări mereu pentru amândoi oricât de mult ne-am depărta.  În mâine nu mă văd, dar acest ,,va fi” se transformă încă de pe acum în ,,a fost”. M-aș vedea poate pe o bordură de la kilometri întregi depărtare, privind același apus și scriind, aceleași gânduri de altfel, doar că dintr-un univers puțin mai expansionat decât acum.

Respirația îmi taie pulsul care exploda când îl vedeam. Și apusul a trecut de mult. Mă bântuie însă mai clar prin noapte singurătatea asta cu voaluri aspre.

E noapte.

Și el? Unde e?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s