Supremul demiurg | A.M.

Când orișice cuvânt îți pare zgomot grav

Și nu găsești în zi momentul de popas,

Când lumea te sufocă în falsa ei iubire

Și-s singur totdeauna, afar’ de ești cu mine,

Când cerul e din zi în alta tot mai gri

Gândești ce-ar fi dincolo de norii cenușii.

Acolo unde nu e nici loc, nici ceas de amar

Și râzi privind nebunii ce luptă spre hotar

Ți-ai lua de mâini iubirea și-ai duce-o să respire

A stelelor sclipire din noapte cea târzie.

Cum eu robit, scârbit, de-al lor veșnic noroi

Te voi trezi din somn în ziua cea de apoi

Și vom fugi departe, spre culmi care ne urc’

Căci muntele ne e supremul demiurg.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s