Eram îngeri | A.M.

Mi-e dor de o vreme în care cunoscusem genul ăla de iubire care ne lăsa să ne spunem reciproc, cu toată veridicitatea, că suntem îngeri. Depărtarea se făcea al treilea fir lipsă dintre două suflete ce voiau să se împletească, și atunci au ales să se înnoade între ele neținând cont de altceva. Mi-e dor de luna de atunci și de iarna la care credeam la fel ca tine că n-aș suporta să mă gândesc. Eram ca și zăpada ce învăluia munții mult prea greu parcă de urcat. Într-atât de albă, văd acum, mă simțeam. Și tot la fel poate ar trebui să fiu. Ceva însă încearcă să dezlege nodul. Iar depărtarea ar vrea azi să se împletească, dar n-are cu cine s-o mai facă.

Dorul și o teamă abia simțită, o nesiguranță, încearcă să treacă de limitele biților. Și nu reușesc. N-aș vrea să citești asta, dar iubirea mea e  poezie. Tu te-ai săturat de poezii. Eu vreau să mă plimb pe dealuri și să plâng de fericire când mă uit la stele. ,,Poate ar trebui să mai copilărești…”. Balansez între a crede că platonismul ori nu există ori refuz eu să-l mai cunosc.

Întotdeauna am iubit  iubirea asta. Întotdeauna te-am iubit pe tine. Știu să mă schimb și să cred că mereu am fost așa. Și mai știu să învăț să iubesc altfel. ,,Nu știam c-am avut acest mare noroc, să trăiesc lâng-un om care lumii-i dă foc…” Arzi. Ard. Și întreaga lume odată cu noi.

Sărutul nu poate sparge kilometri. Crede-mă, numai iubirea ne-ar apropia, tot mai aproape, până când și aproapele ar dispărea. Și simt nevoia să mă apropii de tine. Iar când întind brațul spre chipul tău, te dezintegrezi într-un vârtej. Te resimt abia mai târziu când îmi împungi inima cu propria-mi suferință ascuțită. Nu ne putem iubi așa, în timp ce devenim străini. Fugă. Tăcere. Repulsie.

Nu așa se face dragoste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s